GALA BUNEI VESTIRI – concert caritabil
Ediția a IIIa
Data: 25 Martie 2024
Ora: 19:00
Locație: OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI
FELI și mulți alți artiști cunoscuți urcă pe scena Operei Naționale București la Gala Bunei Vestiri, pentru o cauză caritabilă: Construirea Centrului Maternal Life Call.
Voci mari ale României au ales să susțină construirea Centrului Maternal Life Call, pentru femei însărcinate aflate în nevoie, implicându-se în Concertul Caritabil Gala Bunei Vestiri – a IIIa ediție.
În zi de sărbătoare, pe cea mai mare scenă lirică din București se va auzi muzica, care celebrează femeia - mama, darul vieții, pentru ca mamele însărcinate din România, care sunt respinse de cei apropiați, să poată primi înțelegere și acceptare, sprijinul specialiștilor Asociației Life Call, în cadrul unui modern Centru Maternal.
În seara zilei de 25 Martie, începând cu ora 19:00 - sub bagheta maestrului Daniel Jinga și regia artistică a lui Antoniu Zamfir, Orchestra Operei Naționale București va susține un concert emoționant pentru celebrarea femeii și a darului vieții, alături de invitați speciali precum: soprana Ozana Barabancea, tenorul Vlad Miriță, pianista Gloria Barabancea, artista lirică Maria Coman, soprana Rodica Anghelescu, artista Crina Matei, baritonii Alexandru Constantin și Lucian Petrean, Corul Bărbătesc CANTUS DOMINI – dirijat de Răzvan Ștefan.
Despre semnificația sărbătorii Bunei Vestiri și despre nevoia de susținere a mamelor, va vorbi la eveniment invitatul special părintele Vasile Ioana.
Din dorința de a sprijini demersul de construire a Centrului Maternal Life Call vor cânta pe scenă și cei doi bine cunoscuți artiști soprana Stephanie Radu și tenorul Alin Stoica, care se completează și în viața de familie ca părinți, la fel de frumos ca în muzică.
Una dintre surprizele serii va fi și prezența pe scena Operei a unei alte artiste iubită de publicul larg, cântăreața FELI, care este si o mamă dedicată, implicată și în susținerea proiectelor sociale pentru copii și femei. Ea a creat melodia „Două inimi” când era însărcinată și alege să împărtășească mesajul acestui cântec la Gala Bunei Vestiri.
De asemenea pe scena Operei Naționale București vor mai urca și alți invitați surpriză pe care îi veți descoperi venind la Gala Bunei Vestiri.
Accesul la Gala Bunei Vestiri se va face începând cu ora 18:30.
De la ora 21:15 - evenimentul va fi completat de un Cocktail, în Foaierul Galben, pentru cei care își doresc să afle mai multe detalii despre Centrul Maternal, activitatea Life Call și să se întâlnească cu artiștii care vor urca pe scenă.
“Nicio femeie nu ar trebui să se confrunte singură cu greutățile unei sarcini neplanificate și fiecare copil poate avea șansa de a fi întâmpinat în lume cu dragoste și speranță. Această convingere stă în spatele proiectului nostru de a crea Centrul Maternal Life Call, un loc special pentru aceste mame aflate în mare nevoie de sprijin. Fiecare bilet cumpărat la Gala Bunei Vestiri și orice donație este un pas către schimbarea pe care dorim să o oferim femeilor și copiilor, care vor avea șansa unui nou început.”, a declarat Adelina Nicoleta Fronea, Președinta Asociației Life Call.
Asociația Life Call este un sprijin real pentru femeile, care se confruntă cu sarcini neplanificate, oferindu-le suport emoțional, consiliere și resursele necesare pentru a naviga această perioadă plină de provocări. Misiunea Life Call este de a proteja viața și de a oferi fiecărei femei șansa de a face alegeri informate, bazate pe compasiune și sprijin, un refugiu sigur pentru femeile care se simt singure, speriate și fără opțiuni, prin programe de consiliere individuală și de grup, suport material și îndrumare în accesarea serviciilor medicale și sociale.
Asociația Life Call a pornit demersurile de strângere de fonduri, care vor duce la construirea Centrului Maternal Life Call.
Gala Bunei Vestiri de la Opera Națională București este un concert caritabil dedicat strângerii fondurilor pentru construirea Centrului Maternal Life Call și sprijinul femeilor însărcinate aflate în nevoie.
Prin urmare, fără contribuția și implicarea comunității acest proiect nu ar fi posibil.
Pentru cei care doresc să sprijine proiectul Construirii Centrului Maternal, donațiile se pot face atât în conturile Asociației Life Call (LEI: RO48BTRLRONCRT0532952101, EUR: RO95BTRLEURCRT0532952101), trimițând un SMS la numarul 8845 cu textul FEMEIE pentru o donație lunară de 2 euro, sau direct cu cardul accesând acest link DONEAZĂ pentru CENTRUL MATERNAL LIFE CALL.
Acest eveniment este unul caritabil și este realizat cu parteneriatul Opera Națională București și Ministerul Culturii